Sfinții protectori

Ioan Casian, preot, fondator și stareț

al celebrei mănăstiri Sf. Victor din Marsilia, s-a născut în jurul anului 350, în Egipt după unii, în Sciția după alții (actuala Românie, regiunea Dobrogei), iar pentru alții în final în Galia. Acesta s-a obișnuit încă din tinerețe cu viata ascetică, într-o mănăstire din Betleem. Înalta reputație de sfințenie a pustnicilor din deserturile Egiptului l-a determinat sa meargă să-i viziteze în 390 însoțit de Gherman, rudă și compatriot al său. Uimiți și unul și altul de aceste frumoase exemple de virtute aceștia au petrecut mai multi ani în singurătatea Schetiei și în Tebaida. Mergeau în picioarele goale precum călugării țării, erau îmbrăcați sărăcăcios și nu aveau decât munca mâinilor lor pentru a supraviețui. Viata lor era extrem de simplă și de-abia dacă mâncau fiecare două pâini de 200g.

În anul anul 403 au mers amândoi la Constantinopol și au ascultat învățăturile Sfântului Ioan Gură de Aur. Casian a fost hirotonit diacon și participa la slujbele din acest oraș. Sfântul arhiepiscop Ioan fiind exilat, Casian și Gherman s-au dus direct la Roma. Erau, după cum spune Paladie, purtătorii scrisorilor prin care clerul din Constantinopol lua apărarea păstorului persecutat. Casian a fost înălțat la treapta preoției la Roma, după care s-a retras la Marsilia, unde a fondat către anul 413 două mănăstiri, una pentru bărbați și alta pentru femei.

Sfântul Victor din Marsilia este o foarte veche și ilustră mănăstire de călugări, care mai târziu avea să aparțină ordinului Sfântul Benedict. Acest așezământ se afla în jurul bisericii în care fuseseră așezate moaștele Sfântului Mucenic Victor, mănăstirea de maici fiind închinată Mântuitorului.

În liniștea mănăstirii Sfântului Victor, Prea Fericitul Casian a redactat Convorbirile duhovnicești și celelalte scrieri ale sale. A trecut la cele veșnice către anul 435, fiind cinstit la scurtă vreme după adormirea sa. La Sfântul Victor se putea vedea un vechi tablou care îl reprezenta. Capul și brațul sau drept, închise în relicvariu, au fost expuse venerației credincioșilor cu permisiunea acordată de către Papa Urban al V-lea. Restul corpului se afla într-un cavou de marmură actualmente adăpostit într-o criptă subterană.

Operele Sfântului Ioan Casian

Așezămintele mănăstirești

În primele patru capitole, autorul vorbește despre veșmintele, asceza și modul de viață al călugărilor care locuiau în Egipt și pe care îl propunea ca model călugărilor din Occident. Aceștia purtau, spunea el, un veșmânt sărăcăcios care nu servea decât la a le ascunde goliciunea. Mânecile erau scurte și nu depășeau cotul.

Îmbrăcămintea era legată cu o curea iar capul era acoperit cu o glugă. Nu cunoșteau folosirea pantofilor. Aveau doar un fel de sandale de care se descălțau când se apropiau de altar. Toți purtau un toiag în mână pentru a nu uita ca erau doar călători pe pământ. Abandonau tot ce puteau poseda în lume, făceau muncă manuală, trăiau în supunere, recitau slujbele sfinte compuse din psalmi și învățături.

Cei care voiau să fie primiți într-o mănăstire, trebuiau să dovedească răbdare, smerenie, dispreț pentru lume și sa fie încercați prin refuzuri și insulte. Nu se permitea niciunui candidat să-și doneze bunurile mănăstirii pe care o alegea. Primul lucru pe care îl învăța era necesitatea de a-și învinge patimile, de a renunța la propria voință și de a avea o ascultare oarbă față de starețul sau. Mai mult, i se impunea obligația de a nu-și utiliza talentele sau cunoștințele și tot ceea ce putea întreține un orgoliu secret.

După ce a afirmat că tinerii călugări nu trăiau decât cu fiertură de ierburi asezonată cu un pic de sare , Casian adaugă că abstinența și nevoințele nemaipomenite ale călugărilor orientali în mâncare nu erau aplicabile în Occident.

În ultimele opt cărți tratează cele 8 duhuri ale răutății ; arată remediile și indică virtuțile opuse. Conform spuselor sale, curăția nu se poate dobândi decât printr-un dar al lui Dumnezeu, și că trebuie cerută prin rugăciuni fierbinți însoțite de post și priveghere. Dacă recomandă un post continuu, în practicarea acestuia trebuie observate regulile bunei măsuri. De asemenea, Casian susține că slava deșartă este ultimul duh pe care îl învingem, acesta profitând de fiecare victorie câștigată asupra lui însuși pentru a-și reînnoi asalturile.

Convorbirile duhovnicești

În Convorbirile sale cu Părinții, Casian a adunat maximele duhovnicești ale celor mai înțelepți și mai experimentați călugări egipteni pe care i-a frecventat. A scris aceste Convorbiri între anii 423 și 428. Conform teologiei sale ascetice puritatea sau simplitatea inimii este singura manieră de a-l vedea pe Dumnezeu. Aceasta se dobândește părăsind lumea, renunțând la bunuri și bogății, abandonându-se pe sine însuși , eliberându-și inima de toată afecțiunea dezordonată și detașându-se de tot ceea ce este vizibil și a se consacra doar lui Dumnezeu. Pentru Casian aceasta reprezintă desăvârșirea stării monastice.

Lumea catolic-romană a văzut în a treisprezecea convorbire a Sfântului Casian elemente semi pelagiene, condamnate la sinodul de la Orange din 529. În această dispută teologică lumea latina se poziționează cu determinare în spatele lui Augustin iar un discipol al său a scris chiar o combatere împotriva acestei convorbiri. Lucrările sale se pot citi în edițiile patristice ale preotului stareț Migne.

Pentru a rezuma controversa legată de învățătura Sfântului Ioan Casian, pe care Occidentul latin îl califică în mod greșit de „semi-pelagian”, ar trebui precizat că, la începutul secolului al V-lea, a avut loc o importantă confruntare teologică, între două concepții opuse privind mântuirea omului.

Pe de o parte, călugărul Pelaghie († 420) și ucenicii săi considerau că orice creștin poate ajunge la sfințenie prin propriile lui forțe și prin propriul liber arbitru, minimizând rolul harului dumnezeiesc, care nu era socotită indispensabilă. Aceste idei au fost condamnate atât în Occidentul cât și în Orientul creștin ca fiind contrare învățăturii Mântuitorului care a zis: „fără de Mine, nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5).

Pe de altă parte, episcopul Augustin de Hipona († 430) și ucenicii săi considerau că mânuirea omului este lucrarea exclusivă a harului dumnezeiesc și că omul nu poate face nimic pentru propria sa mântuire. Această doctrină, anulând libertatea umană și având ca și consecință predestinația absolută, nu a fost acceptată de către Biserica Ortodoxă. Pentru acest motiv memoria lui Augustin rămâne ambiguă în practica ortodoxă. Unii ortodocși în cinstesc ca sfânt, precizând totuși că această cinstire este datorată operei pastorale iar nu teologiei sale. Alții îi refuză orice cinstire, car îl consideră precursor al diverselor contradicții între creștinii din Răsărit și Apus. În sfârșit, alții au ales o cale de mijloc, atribuindu-i titlul de „fericit”.

Învățătura Sfântului Casian explică că mântuirea omului este lucrarea comună a harului dumnezeiesc și a efortului omenesc. Această lucrare este numită în teologia ortodoxă sinergie, adică colaborarea liberă a omului cu harul dumnezeiesc dăruit de Dumnezeu. Astfel, operele Sfântului Ioan Casian nu sunt documente „semi-pelagiene” adică „semi-eretice”, ci constituie o mărturie autentică de teologie și soteriologie ortodocsă la începutul secolului al V-lea.

Despre Întruparea Domnului, contra lui Nestorie

Lucrare scrisa la rugămintea Sfântului Leon, arhidiacon de Roma.

Sfânta Genoveva de la Paris

S-a născut de fapt la Nanterre în 423. Sfântul Gherman , episcop de Troyes, este cel care a întâlnit-o și a făcut-o sa îmbrățișeze viața monastică cu acordul părinților săi, ei înșiși creștini. La moartea părinților săi vine sa trăiască la Paris. Deși nu există nicio mănăstire pentru femei, aceasta trăia foarte pioasă la nașa sa mâncând doar de două ori pe săptămână, joia și duminica.

Scrierile hagiografice povestesc despre calomniile cărora a fost victimă dar și despre susținerea fără cusur a episcopului său. Când Attila, regele hunilor a invadat Franța și s-a apropiat de Paris, numeroși locuitori și în special cei bogați doresc să fugă pentru a-și proteja bogățiile de jaful care se anunța. Rugăciunile Sfintei Genoveva atrag femei și bărbați care i se alătură. Sfânta Genoveva reușește să convingă locuitorii sa rămână în Paris. În final Attila nu ajunge la Paris și va fi învins de către o alianță intre trupele romane, france și vizigote la Chalons sur Marne în 451. În opoziție, când Merovech, regele francilor cucerește Parisul după un asediu de 5 ani, sfânta nu se roagă sa-l împiedice. Organizează un convoi de aprovizionare cu grâu pentru a opri foametea rezultată în urma războiului iar mărturiile relatează cazuri de vindecări miraculoase și exorcizări.

Rugăciunile Sfintei Genoveva atrag femei și bărbați care i se alătură. Sfânta Genoveva reușește să convingă locuitorii sa rămână în Paris. În final Attila nu ajunge la Paris și va fi învins de către o alianță intre trupele romane, france și vizigote la Chalons sur Marne în 451. În opoziție, când Merovech, regele francilor cucerește Parisul după un asediu de 5 ani, sfânta nu se roagă sa-l împiedice. Organizează un convoi de aprovizionare cu grâu pentru a opri foametea rezultată în urma războiului iar mărturiile relatează cazuri de vindecări miraculoase și exorcizări.

Reputația sa a fost atât de mare încât Sfântul Simion Stâlpnicul care trăia în Asia a cerut negustorilor care veneau din Paris sa-l recomande Genovevei pentru rugăciuni. A avut o mare influență asupra lui Merovech și fiul sau Childeric, care în viziunea lor păgână despre lume o luau drept o zeiță. A fost bineînțeles ascultată și de către Clovis, primul rege creștin al Franței. S-a mutat la cer pe 3 ianuarie 512. Moaștele sale au fost profanate de două ori. Prima dată în 1793 când revoluționarii le-au ars în piața execuțiilor pe 3 decembrie și din nou în 1871 unde oseminte provenind din alte locuri de cult au fost aruncate în vânt. Au mai rămas câteva moaște la Verneuil.